Cascadorul: escapism la superlativ şi încă un pic pe deasupra

de Ştefan Dobroiu în 24 Apr 2024
Pe lângă entertainment, comedia de acţiune omagiază cineaştii de care nu o să auzi niciodată

Dacă pentru fiecare Argylle am avea parte de un The Fall Guy/Cascadorul, mersul la (şi scrisul despre) cinema ar fi o activitate mai satisfăcătoare. Din păcate Hollywood-ul lansează pe bandă rulantă comedii de acţiune fără sare, piper şi inspiraţie, aşa că o premieră care chiar ştie să combine umorul, acţiunea şi romantismul trebuie lăudată cum se cuvine. The Fall Guy nu doar că reuşeşte să captiveze şi să distreze, dar ridică şi vălul de mister din jurul marilor producţii de la Hollywood, arătând (într-un mod cosmetizat, desigur) cum sunt realizate acestea. Mai mult, filmul este un omagiu la adresa profesioniştilor anonimi din industria cinematografică.

Regizorul David Leitch a avut una dintre cele mai entuziasmante ascensiuni de la Hollywood. Fost cascador (pentru de-alde Brad Pitt şi Jean-Claude Van Damme!), a coregizat John Wick în 2014 şi apoi, în rafală, Atomic Blonde, Deadpool 2, Hobbs & Shaw şi Bullet Train, adică action-uri sau comedii de acţiune excelent realizate şi care nu jignesc inteligenţa spectatorului (ca Argylle). The Fall Guy este încununarea unui deceniu absolut extraordinar pentru Leitch, iar regizorul profită de ocazie pentru a atrage atenţia că, pentru fiecare star şi regizor de calibru, pe un platou de filmare se află sute şi sute de specialişti fără de care realizarea unui blockbuster ar fi imposibilă.

Ca fapt divers, în această săptămână se lansează pe ecrane şi Cartea cu soluții/The Book of Solutions, o perspectivă la polul opus (minimalistă şi europeană) asupra realizării unui film. Cronica aici.

În The Fall Guy, în centrul atenţiei este Colt Seavers (Ryan Gosling), cascadorul unui celebru (şi nesuferit) actor, Tom Ryder (Aaron Taylor-Johnson). Idila lui Colt cu directoarea de imagine Jody (Emily Blunt) se sfârşeşte brusc când Colt are un oribil accident pe platoul de filmare. Un an mai târziu, Colt s-a despărţit complet de industria de film, iar Jody îşi filmează în Australia primul lungmetraj, un SF cu buget gigantic şi cu acelaşi Tom Ryder în rolul principal. Aventura începe când acesta dispare fără urmă, iar Colt se lasă convins de producătoarea Gail Meyer (Hannah Waddingham) să vină în Australia şi să-l caute pe star...

Chiar dacă în prima jumătate a filmului dialogurile nu sunt nici pe departe la fel de bune pe cât îşi imaginează scenaristul Drew Pearce, The Fall Guy îşi revine în a doua jumătate şi îşi ameţeşte publicul cu un mix incendiar de efecte speciale, lupte corp la corp, urmăriri şi explozii, totul în timp ce discută despre relaţii şi complicata lume a blockbusterelor. Nu este perfect, dar categoric este distractiv şi mai ales ireverenţios la adresa Hollywood-ului, cu menajeria sa de staruri inepte şi capricioase, producători manipulatori şi regizori depăşiţi de situaţie.

The Fall Guy funcţionează foarte bine ca o sursă de escapism, dar acel "deasupra" din titlul acestei cronici se referă la simpatia pe care filmul o insuflă publicului pentru sutele de anonimi care pun umărul la realizarea unui film. Cineva spunea că cea mai importată persoană din echipa unui restaurant este omul care spală vase, pentru că degeaba faci mâncare bună dacă nu ai farfurii curate în care s-o serveşti. In The Fall Guy primesc timp pe ecran toţi "spălătorii de vase" din echipa unui blockbuster, de la asistenta starului la tipul de la catering, oameni înlocuibili dar fiecare important în imensul angrenaj necesar pentru producţia unui film.

La final, un montaj mai mult decât ataşant cu echipa The Fall Guy. Acesta este şi motivul să folosim pentru ilustrarea cronicii o imagine de making of, cu cei trei cascadori ai actorilor principali şi regizorul David Leitch în extrema dreaptă.

Exploreaza subiecte similare:

The Fall Guy, The Book of Solutions, Argylle, Ryan Gosling, Emily Blunt, Hannah Waddingham, Aaron Taylor-Johnson, John Wick, Atomic Blonde, Deadpool 2, Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw, Bullet Train, David Leitch

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells